Ceea ce este cu adevarat important

Cu cativa ani în urma, la Seattle în cadrul Jocurilor Olimpice Speciale, la linia de start s-au aliniat noua handicapati fizic si mental, pentru cursa de 100 de metri. 
Cand focul de arma a dat startul, cu totii au început sa învarta din rasputeri rotile carucioarelor spre linia de sosire. Cu totii, în atara de un baiat, al carui carucior s-a opintit în bordura de margine si s-a rasturnat. A cazut si a început sa planga.
Ceilalti opt i-au auzit plansul. Au încetinit cursa si s-au oprit. Apoi s-au întors si au luat-o înapoi, cu totii. 0 fata cu un grav handicap mental s-a aplecat spre el si l-a sarutat spunandu-i: "Asa ca e mai bine acum?". L-au ridicat. Apoi tinandu-se de maini au pornit cu totii spre linia de sosire.
Stadionul întreg era în picioare si aplauzele si uralele au continuat peste 10 minute.
Este oare neaparat nevoie sa fim privati de sanatate pentru a ne da seama ca oamenii sunt mai importanti ca realizarile noastre? Probabil ca cel mai grav handicap de care suferim este subaprecierea fiintei umane, egoismul cu care ne zbatem fiecare sa fim învingatori, sa fim înaintea altora în cursa vietii.