„În India, peste 40 000 de oameni mor anual din cauza poluării atmosferice“, anunţă revista de ecologie Down to Earth. Cercetările efectuate de Banca Mondială şi de Institutul pentru Protecţia Mediului din Stockholm au arătat că în Asia poluarea atmosferică este mult mai mare decât în Europa şi în America la un loc şi este răspunzătoare de moartea a mii de oameni în oraşele Seul, Beijing, Bangkok, Jakarta şi Manila. De exemplu, în Manila, anual mor peste 4 000 de oameni din cauza unor boli respiratorii, în timp ce 90 000 de persoane suferă de bronşite cronice grave. Rata mortalităţii este şi mai mare în Beijing şi Jakarta. La această situaţie s-a ajuns din cauză că „se folosesc combustibili de proastă calitate, metodele de producere a energiei nu sunt eficiente, autovehiculele aflate în circulaţie nu sunt în stare bună de funcţionare şi se înregistrează multe blocaje rutiere“, precizează revista.
Pe parcursul secolului al XX-lea, poluarea, puţin cunoscută în secolele trecute, a devenit o problemă. „Până nu demult, nimeni nu s-a gândit că acţiunile oamenilor ar putea afecta lumea la scară mondială“, se afirmă în National Geographic. „În prezent, unii oameni de ştiinţă sunt de părere că astfel de schimbări au loc pentru prima dată în istorie.“ Apoi este consemnat următorul avertisment: „Influenţa exercitată de omenire în ansamblu asupra mediului este atât de mare, încât poate cauza dispariţia în masă a unor specii de plante şi animale în timpul unei singure generaţii“.
Într-adevăr, secolul al XX-lea este unic. Oamenii, binecuvântaţi cu posibilităţi extraordinare de a se bucura de o viaţă mai bună, îşi dau acum seama că însăşi viaţa este în pericol!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu